luni, 25 noiembrie 2019

Vinul bun se serveste la ocazii


Vinul este o bautura alcoolica ce se afla in topul preferintelor celor mai multi dintre noi si care poate fi de nenumarate tipuri. Unii se orienteaza de obicei dupa cele mai cunoscute soiuri la nivel global, in timp ce altii le prefera pe cele autentice romanesti, important este ca vinul sa fie achizitionat din surse sigure care sa aduca o garantie a calitatii lor. Astfel, crama Budureasca propune o gama variata, ce poate deservi multe gusturi si preferinte, iar la mare cautare este vin tamaioasa romaneasca. Soiul de struguri are o istorie indelungata, de mai bine de doua mii de ani, insa inceputurile sale au fost descoperite in Grecia. Se pot obtine vinuri albe dulci si foarte aromate, iar in prezent este cultivat in mai multe regiuni din Romania, intre care si Dealu Mare.

In comparatie cu multe alte soiuri de struguri, productia nu este deloc una generoasa intrucat de cele mai multe ori vorbim de cel mult 10 tone pe hectar, media fiind undeva la 6 tone. Totusi, se obtine un vin foarte aromat care isi pastreaza savoarea chiar si pana la 10 ani, urmand ca mai apoi sa scada in intensitate. Acesti struguri recolteaza fie in luna septembrie, fie in octombrie, iar  din ei se pot produce vinuri seci, demiseci, demidulci sau dulci. Mai mult, Tamaioasa Romaneasca se intelege foarte bine cu sezonul de toamna, perioada in care acumuleaza mult zahar, pana la 240 de grame pe litru. De asemenea, soiul se comporta foarte bine chiar si in fata unor conditii meteo mai putin prietenoase, fie ca vorbim de temperaturi extrem de scazute, de seceta, fie de un exces de umiditate, dar, la polul opus, este sensibil la fainare.

Spre deosebire de alte soiuri, Tamaioasa Romaneasca nu duce la obtinerea unei productii mari, media fiind undeva la 8 tone de struguri pe hectar, din care pot fi produse vinuri care sa fie consumate imediat, fie, daca se doreste, se pot invechi pret de cativa ani. Pentru ca vorbim de un vin foarte aromat, acesta este asociat de cele mai multe ori cu florile, caisele, perele sau busuiocul, iar ocazional cu ananasul, fie pepenele galben, lucru ideal pentru cei care isi doresc sa serveasca un vin dulce de o calitate superioara.

La capitolul asocieri culinare exista cateva detalii de baza de care ar trebui sa tina cont oricine intrucat un mix bun poate insemna intotdeauna o experienta grozava. Cea mai cunoscuta modalitate de asociere culinara este cea pe baza principiului culorii – vinurile albe cu carne alba, peste, fructe de mare, paste cu sos alb, iar vinurile rosii cu carne rosie, vanat, preparate cu sosuri rosii, picante etc. Vinurile demidulci si dulci, sunt o categorie aparte si se incadreaza la categoria desrt astfel incat pot fi servite cu succes alaturi de variate tipuri de deserturi pe baza de branza, fructe, ciocolata si asa mai departe. La crama Budureasca te asteapta un vinuri din soiul  tamaioasa romaneasca cu totul speciale, indiferent daca preferi varianta demidulce sau poate iti place mai mult sec. Acesta din urma, Premium Tamaioasa Romaneasca din 2018 are o concentratie a alcoolului de 13.5% si se recomanda a fi servit la o temperatura de pana la 12 grade. Fiind foarte aromat, se poate combina cu tot felul de bucate, iar gustul sau va aduce aminte de florile de soc si de fructul pasiunii. O alta recomandare grozava este Bristena Tamaioasa Romaneasca recoltat in acelasi an care este ceva mai fructat, avand o aroma de piersici, lime si flori de soc, iar acesta este numai bun de servit alaturi de branzeturi dulci si deserturi.
Budureasca dispune de o paleta larga de vinuri de cea mai buna calitate care merita a fi incercate in nenumarate contexte.


marți, 5 noiembrie 2019

Abia mi-am cumparat telefonul si deja l-am spart


Cu totii ne dorim sa folosim cele mai noi modele de telefoane, tendinta fiind ca acestea sa dispuna de display-uri generoase menite sa ofere utilizatorilor o experienta cat mai placuta. Totusi, un ecran mai mare presupune si o vulnerabilitate mai mare in fata micilor neatentii, caz in care e nevoie sa apelam la specialisti. Astfel, se poate spune ca ai nimerit unde trebuie la PrestigeGSM atunci cand cauti pe cineva care sa se ocupe de schimbare display iphone 11 intrucat acestia dispun de o experienta foarte vasta.

Experienta bogata
Daca ai nevoie de schimbare display iphone 11 ai nimerit unde trebuie datorita faptului ca specialistii de aici dispun de o experienta foarte bogata in domeniu si stiu cum sa se adapteze la fiecare caz in parte. Procedurile care trebuie sa fie puse in practica nu sunt deloc complicate, astfel ca totul se va remedia in cel mai scurt timp. Cu alte cuvinte, nu are niciun rost pentru care sa folosesti telefonul deteriorat si sa nu te bucuri de cea mai placuta experienta pentru care oricum a fost conceput.

Nu dureaza mult
In plus, pentru ca sunt foarte bine pregatiti, specialistii PrestigeGSM lucreaza la eficienta maxima, iar pentru a rezolva display-ul telefonului tau sunt de ajuns chiar si numai 20 de minute. Cu alte cuvinte, poti sa profiti chiar acum stiind ca nu trebuie sa iti dai programul peste cap pentru ca nu ai cum sa te folosesti de telefon.

Ai parte de garantie
De asemenea, trebuie sa ai in vedere si faptul ca la PrestigeGSM beneficiezi si de garantie, motiv pentru care vei avea siguranta ca daca pe viitor telefonul tau se va confrunta cu o problema, cu toate ca asemenea cazuri sunt foarte rare, aceasta va fi remediata in cel mai scurt timp.

Te programezi cand vrei
Mai mult ca sigur, pentru toata lumea timpul e pretios, motiv pentru care nu mai bine iti faci o programare atunci cand stii ca dispui de timpul necesar in acest sens? E simplu, trebuie doar sa iti alegi ora si data pe care le preferi, iar 20 de minute mai tarziu telefonul tau va fi ca nou.

Pentru orice telefon Apple
Daca abia ai achizitionat un iPhone 11 cu siguranta nu iti vei dori ca in urma unui mic accident ecranul telefonului tau sa aiba de suferit, insa asemenea situatii, din pacate, sunt uneori inevitabile, motiv pentru care mai bine stii care sunt solutiile de care sa tii cont. In schimb, uneori nu se justifica inlocuirea telefonului cu un model mai nou in conditiile in care unele variante lansate in urma cu cativa ani inca sunt la fel de fiabile, astfel ca serviciile PrestigeGSM acopera o gama foarte variata de modele din gama Apple.